Etapa a 10-a incheie meciurile zilei a doua. Etapele a opta si a noua au fost descrise pe larg in articolele dedicate. Meciurile se desfasoara sambata dupa amiaza si programeaza meciuri interesante.
Castigatoarele meciurilor din etapa a 9-a le veti gasi mai jos.
Din cele 4 meciuri ale etapei a 10-a doar unul are o favorita certa. Restul…se joaca ! Am o precizare de facut. Orele de desfasurare ale meciurilor le-am preluat de pe site-ul Federatiei Romane de Baschet. Intrucat mi-e greu sa cred ca un meci se poate juca in jumatate de ora voi trece in dreptul partidelor ora de disputare preluata de la FRB, urmand ca ulterior sa fac rectificarile cuvenite.
Da, s-a lămurit enigma. Meciul dintre Gladius și Pitești se va juca în altă sală pentru a evita supraaglomerarea programului.
15.30 LPS CSU 2 Pitesti – ACS Gladius Targu Mures
Pitestiul a castigat in tur cu 69-55 producand cea mai mare surpriza a grupei. Meciul este deschis oricarui rezultat, dar eu cred ca Gladius se va impune de data asta.
Am anticipat bine. Cu 55-44 au câștigat cei de la Gladius.
16.00 U-BT Cluj-Napoca – ACS Dan Dacian Bucuresti
Inca un meci tare sambata pentru Cluj, dupa cel cu Laguna. In tur cei de la DD au castigat cu 76-68. Clujul are 2 ore in plus de odihna, DD a avut meci mai lejer dimineata.
Ajung la sală la 16… E deja sfertul 2. Sfertul 1 a fost excelent pentru Cluj. L-au câștigat cu 26-5. Acum, în sfertul 2 e 36-18 și mai sunt 3 minute pana la pauză !
Scor la pauză : Cluj – DD 42-22.
Sfertul 3 merge pe aceeași linie. E 53-29 pentru U după 5 minute.
Finalul sfertului aparține celor de la DD. Clujul conduce după 30 de minute cu 59-43.
Sfertul 4. Mai sunt 6 minute și e 65-49 pentru Cluj. Încă 4m20. Timeout. E 69-51. Încă 3 minute : 70-51.
Scor final : U-BT Cluj-Napoca – ACS Dan Dacian București 78-57.
18.00 CSS Nr.4 Bucuresti – ABC Laguna Bucuresti
Cel mai dezechilibrat meci al rundei. 60-41 a castigat Laguna la turneul 1. In mod normal nu au cum sa nu repete victoria.
La jumătatea sfertului 1 se înregistrează un scor strâns. 6-6. După sfertul 1 este neașteptat : 10-10.
Sfertul 2. Laguna are 18-14 când mai sunt 6 minute.
Scorul pauzei : CSS Nr.4 – Laguna 24-28.
Sfertul 3. E 31-28 pentru Laguna la jumătatea celor 10 minute. La finalul sfertului ecartul crește liniștitor. Este 45-32.
În sfertul Laguna se desprinde decisiv. Este 60-36. Mai sunt 5 minute de joc.
Scor final : CSS Nr.4 București – ABC Laguna București 42-64.
Urmează ai noștri !
20.00 CSU SIBIU – CSS Targoviste
Probabil meciul pentru care cei din Targoviste au cerut turneul 3. Meciul cu noi si dorinta de revansa pentru acel 105-46 din turneul 1. In conditii “normale” ar trebui sa ne impunem. Eu zic ca o vom face !
19.35 Începem încălzirea…
Veste bună ! Joacă Cristian. Sa sperăm că duce… Sfertul 1 : Dragoș Axinte, Cristian Cerbu, Victor Popescu, Vlad Cristescu și Robert Iakabos. Tudor Muresan la schimbare.
6-4 ei după 3 minute. După 7 minute au 12-9. Pierdem sfertul cu 17-12…
Sfertul 2. Alex Oltean, Angi Vulcu, Robert Oprisiu, Victor Ilie și Robert Talpos. Sebastian Gavrila la schimbare.
După aproape 3 minute întoarcem. E 18-17 pentru noi. Încă 6m50. 21-20 ei. Egal 21 ! 25-23 ei la jumătatea sfertului. 29 egal. Mai sunt 2m31 pana la pauză. 34-31 ei, încă 38 de secunde…
Scor la pauză : CSU SIBIU – CSS Târgoviște 31-34.
Este incalificabil ce se întâmplă aici. Voi reveni cu amănunte…
Sfertul 3. Dragoș Axinte, Alex Oltean, Victor Popescu, Vlad Cristescu și Robert Oprisiu.
2 minute moi avem. Au 38-33. La jumătatea sfertului au 41-36. Hmmm… Greu de jucat. Sincer. Nu credeam ca e chiar așa…
44-38… 3.01 din Sf3. Egal 44…
După sfertul 3 e egal ! 44-44 !!!
Sfertul 4. 52-48 noi. Încă 6.20. Popi 4 greșeli… Încă 3m47. Avem 54-52 ! Conduc ei. Incredibil. Nu se fluiera nimic. 56-54. Încă 1.49
Da. Vom pierde. 29 de secunde. Au 60-54.
Scor final : CSU SIBIU – CSS Târgoviște 56-60…
Marcatorii nostri : Dragos Axinte 18p, Alex Oltean 17p, Angi Vulcu 10p, Robert Oprisiu 4p, Vlad Cristescu 3p, Cristian Cerbu 2p si Victor Ilie 2p.
E una din zilele în care baschetul pare atat de gri… Păcat. Bravo băieți. Ați jucat excelent !!!
Mai multe amănunte aici .
Clasamentul dupa 10 etape arata cam asa : 1. Laguna 19p ; 2. U-BT 18p ; 3. DD 18p ; 4. CSU SIBIU 16p ; 5. Targoviste 15p ; 6. CSS 4 12p ; 7. Pitesti 11p ; 8. Gladius 11p
Rubiana
March 12, 2016 at 10:42pmdraga domnule din Sibiu,
In primul rand vreau sa cred ca nu toti oamenii din Sibiu sunt asa ca dvs, pentru ca eu chiar iubesc Sibiul din tot sufletul. In al doilea rand, ati uitat sa precizati motivul pentru care meciul din tur, de la Sibiu, s-a terminat cu scorul de 105-46. Echipa de la Targoviste a fost nedreptatita de arbitrajul de la Sibiu, antrenorul lor a fost eliminat, iar baietii de la CSS Targoviste, in semn de protest, le-au dat voit mingea sibienilor, refuzand sa mai joace. Acum, ca am lamurit acest aspect, e de inteles de ce targovistenii au asteptat meciul acesta pentru a isi lua revansa, deoarece simteau ca nu si-au demonstrat valoarea, iar acest joc mizerabil facut de oamenii mari i-a costat pe ei calificarea in turneul final. Revenind la meciul de astazi, baietii de la Sibiu au jucat minunat, dar targovistenii au scris legenda! Despre comportamentul galeriei de la Sibiu, nu voi comenta, pentru ca ar trebui sa stiu multe cuvinte licentioase ca sa fiu la nivelul comportamentului lor, iar eu chiar nu stiu… Gesturi urate, injuraturi, semne obscene…lucruri pe care copiii nostri le-au auzit si la Sibiu, unde erau singuri, fara galerie. Pana la urma, va intelegem supararea, dar ar fi frumos sa o canalizati in alta forma, cum ar fi stimularea copiilor. In final, ar trebui sa fie un eveniment frumos, de care sa ne bucuram cu totii. Avem copii buni, muncitori, care fac sacrificii si e pacat sa intinam efortul lor astfel. Felicitari CSS Sibiu, sunteti buni, baieti. Felicitari CSS Targoviste, va iubim, baieti!!!
Catalin
March 14, 2016 at 6:05pmSpre deosebire de dumneata care stai la umbra unui pseudonim, omul caruia te adresezi atat de direct are nume si prenume. Intr-adevar, cu mine, e altceva Asta una. A doua : targovistenii au scris legenda? Ce fel de legenda?…Dar sa stiti ca aia nu e legenda. Faptul ca la Targoviste trebuie sa fii pregatit pentru multe scenarii neortodoxe,si asta nu de azi, de ieri, nu mai e de mult timp legenda ci, realitate in forma pura.
Trebuie sa admit ca, poate cativa dintre noi, clujenii, nu ne-am comportat la cele mai inalte standarde posibile, dar vin si va intreb: PE NOI DE CE NE-ATI FURAT? ( de la decizii caraghioase, pana la cronometru oprit)? Noi pe cine am huiduit si trimis in tribuna? Atatea si atatea echipe facute praf acolo, cu ce v-au furat sau…cu ce v-au gresit? Pe cine au trimis in tribuna?
Stiti de ce va intreb toate astea, stimata doamna?…Pentru simplul motiv ca,acum e mai evident decat oricand ca, indiferent cum te comporti, in orasul lui Ghenosu…dai peste Valerieni! Oricine ar veni acolo si oricat de elegant s-ar stradui sa se comporte, tot ati fura si ati batjocori ideea de sport!
Bunicul meu, ardelean neaos avea o vorba : cine-i sarac, ii si “blastamat”!
Foarte “la fix” va vine!
Rubiana
March 14, 2016 at 10:05pmSa lămurim un aspect: nu este un pseudonim, ci numele meu. Scuze daca nu va place. In rest, nu avem ce lamuri, fiindcă sunteți nepoliticos si ne jigniți nepermis. Am blamat comportamentul unora dintre dvs si nimic altceva. Daca va considerați mai buni, mai onești, mai deștepți, mai bogați, mai cu mot, de ce ați procedat așa rudimentar si nu ați apelat domniile voastre la metodele legale de contestare a arbitrajului sau ce v-a mai deranjat, ci ați ales sa va măscăriți obscen? Singurul lucru pentru care sufăr sincer este ca ați reușit sa aruncați asupra copiilor noștri o lumina nefavorabila, iar ei au doar 13-14 ani. Cat privește deciziile arbitrilor, noi putem doar sa ne dam cu presupusul. Bănuiesc ca exista un for căruia sa va adresați si acela sa decidă daca a fost sau nu părtinitor. Eu, ca simplu spectator, stiu ca nu mi-a plăcut sa vad exhibiționism si vulgaritate.
Rubiana
March 14, 2016 at 10:08pmÎmi mai permit o singura întrebare, la ce echipe va referiți când va exprimați ” atâtea si atâtea echipe au fost furate?”
Ciprian
March 15, 2016 at 11:43amSincer, cred ca la prima intrebare, (cea cu forul care sa analizeze prestatiile artbitrilor si eventual, sa ia masuri) va puteti raspunde singura uitandu-va la componenta comisiilor federatiei.
Cat priveste care sunt echipele care au fost “trantite” de arbitraj in urbea dvs., n-am sa va dau nume din motive care pot fi deslusite tot din primul paragraf…Tot ce pot sa va spun este ca, atunci cand ii spui unui om din fenomen ca ai meci la Targoviste, zambeste cu subanteles…si aduce vorba de “Kosovo”, “Sicilia” ( puteti sa verificati si singura atunci cand veti insoti copiii prin tara)….Din punctul meu de vedere, patalamaua asta ar trebui sa va preocupe, nu gesturile unor oameni care, intr-adevar au baut prea mult si care au ales sa-si strige nemultumirea si indignarea intr-un mod categoric exagerat. Circul asta va trece insa, asa dupa cum bine spuneati, imaginea asupra orasului si a echipei va ramane.
Este cat se poate de evident ca, dn punct de vedere valoric, nu puteti emite prea multe pretentii si asta o dovedesc cu varf si indesat REZULTATELE DIRECTE ALE ECHIPEI IN TOATE MECIURILE DISPUTATE IN AFARA Targovistei…Sunteti capabili sa creati dificultati unor echipe, doar in masura in care jucati acasa, cu arbitrii “preparati” sa fluiere cu gazdele.
Si va mai spun ceva : este considerata “brand local” evacuarea sustinatorilor echipei adverse din sala (nu ca de data asta n-ati fost fost indreptatiti)…In general, inventati cu o dibacie nemaivazuta motive de a-i scoate pe contestatari din sala. Este evident de ce faceti asta, dar n-am s-o mai spun.
Ma puteti banui de lipsa de obiectivitate dar…va indemn sa cititi si cateva comentarii ale unor parinti / sportivi care au trait experientele macabre ale Targovistei si Constantei si care, nu prea pot fi banuiti de atitudini pro Sibiu sau pro Cluj.
Inchei prin a va indemna si sa va lasati copiii sa joace corect…In primul rand, vor progresa mai repede si cu adevarat, iar in al doilea rand, in jurul lor nu se vor mai crea agitatii inutile. Lasati-i sa joace baschet, dar nu un baschet golit de principiile sportului…jucat oricum.
In rest, numai de bine!
Ciprian
March 15, 2016 at 12:19pmP.S. Asteptam cu interes sa identificati si acele mijloace / metode prin care sa evacuati din sala nu numai oamenii care au consumat alcool ci, si pe acei huligani care-si permit sa stranga de gat alti oameni. Ei sunt la fel de “toxici” pentru copiii carora le purati atat de mult de grija.